Home » D:News » DESCOPERIRE de proporţii. Celulele stem pot vindeca o afecţiune care poate duce la orbire

DESCOPERIRE de proporţii. Celulele stem pot vindeca o afecţiune care poate duce la orbire

DESCOPERIRE de proporţii. Celulele stem pot vindeca o afecţiune care poate duce la orbire
Publicat: 30.09.2015
Un prim pacient a fost tratat în Marea Britanie în cadrul unui studiu de pionierat referitor la un nou tratament derivat din celulele embrionare stem destinat pacienţilor cu o afecţiune care poate provoca orbirea, informează agenţia Reuters.

 Specialiştii de la Moorfields Eye Hospital din Londra au declarat că operaţia, descrisă ca fiind „de succes”, a fost prima din 10 planificate pentru participanţii la studiul despre tratamentul pentru degenerescenţa maculară în varianta „umedă”, legată de vârstă.

Studiul va testa siguranţa şi eficacitatea transplanturilor de celule oculare cunoscute sub numele de celule epiteliale pigmentare retiniene, care au fost derivate din celule stem embrionare.

Celulele stem sunt celule principale ale organismului, sursa tuturor celorlalte celule. Oamenii de ştiinţă care susţin utilizarea celulelor stem embrionare consideră că acestea ar putea transforma medicina, furnizând tratamente împotriva orbirii, diabetului juvenil sau vătămărilor grave. Dar criticii obiectează că acestea sunt recoltate de la embrionii umani, notează Reuters.

Acest studiu implică introducerea chirurgicală a unui plasture special creat, în spatele retinei, pentru a oferi celulelor tratate posibilitatea să le înlocuiască pe cele bolnave, din partea din spate a ochiului.

Prima operaţie a fost efectuată cu succes pe un pacient luna trecuta, a anunţat, marţi, Moorfields Eye Hospital printr-o declaraţie adăugând că „nu au existat complicaţii până în prezent”.

Pacientul doreşte să rămână anonim, dar speranţa echipei este ca operaţia să aibă drept rezultat recuperarea vizuală iniţială a pacientului, a adăugat sursa citată.

Chirurgul Lyndon Da Cruz, care efectuează operaţii pe retină, şi-a exprimat speranţa că mulţi pacienţi vor beneficia pe viitor de transplantul unor astfel de celule.

Degenerescenţa maculară duce în ţările dezvoltate, în aproape 50 la sută dintre cazuri, la orbire sau la pierderea vederii. Aceasta afectează de obicei persoanele în vârstă de peste 50 de ani şi se manifestă în două forme, umedă şi uscată. Forma umedă, care este mai puţin frecventă decât cea uscată, este, în general, cauzată de vase de sânge anormale care lasă să curgă lichid sau sânge într-o regiune din centrul retinei.

Acest studiu este parte a proiectului ‘The London Project to Cure Blindness ‘ — un parteneriat între Moorfields Eye Hospital, University College din Londra (UCL), Institute of Ophthalmology şi Britain’s National Institute for Health Research. Gigantul farmaceutic american Pfizer s-a alăturat şi el proiectului în anul 2009.

Chris Mason, profesor de medicină regenerativă de la UCL, a declarat că studiul este important atât ca pas potenţial către vindecarea cauzei majore de orbire, cât şi ca o modalitate de aprofundare a înţelegerii utilizării celulelor stem embrionare în astfel de tratamente.

În cazul în care studiile cu privire la degenerescenţa maculară se vor dovedi de succes, va fi posibil ca terapia cu celule stem embrionare pentru această afecţiune să devină accesibilă pe scară largă, a mai spus Chris Mason, citat de Reuters.

Sursa: Agerpres

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Exoplaneta Trappist-1 b ar putea avea atmosferă, dezvăluie Telescopul Webb
Exoplaneta Trappist-1 b ar putea avea atmosferă, dezvăluie Telescopul Webb
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?